Caracteristica principală este aceea că răspunderea asociaților este limitată la aporturile la capitalul social subscris și vărsat. Capitalul social al unui SRL trebuie sa fie de minim 200 lei, divizat în părți sociale cu o valoare nominală de cel puțin 10 lei fiecare, iar fiecare asociat în parte poate să dețină un număr întreg de părți sociale. O societate cu răspundere limitată poate fi înființată de cel puțin un asociat (asociat unic) și cel mult cincizeci de asociați. Acești asociați pot număra printre ei persoane fizice și / sau persoane juridice. O persoană, fie fizică sau juridică, nu poate fi asociat unic în mai mult de un SRL. Dacă o persoană intenționează să înființeze mai multe societăți, este necesar ca cel puțin o parte socială să fie deținută de altă persoană fizică sau juridică. O societate cu răspundere limitată nu poate avea, ca asociat unic, o altă societate cu răspundere limitată care este, la rândul ei, deținută de un asociat unic. Un SRL este condus de unul sau mai mulți administratori, care pot avea puteri depline sau limitate și care pot fi cetățeni români sau străini. Durata mandatului administratorului / administratorilor poate fi limitată sau nelimitată. Nu există nici o diferență între societățile care funcționează. cu. sau. fără.capital social străin.
În situația în care SRL este cu asociat unic, atunci asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societății cu răspundere limitată al cărei asociat unic este, cu excepția cazului în care are calitatea de administrator unic sau de membru al consiliului de administrație.

Pentru înființarea unui SRL vă sunt necesare următoarele înscrisuri minimale:
-
3 variante de denumire – pentru verificarea și rezervarea disponibilității denumirii societății
-
Copie B.I./C.I./Pașaport – Asociați / Administratori;
-
Copie act proprietate imobil în vederea stabilirii sediului social;
-
Copii acte identitate proprietari spațiu;
-
Acord asociație proprietari și vecini direct afectați (sus+jos+stânga+dreapta) în cazul în care imobilul este într-un bloc;
-
Capitalul social se poate vărsa la orice bancă autorizată din România, valoare minimă fiind de 200 RON;
-
Specimen semnătură – se poate da gratuit la Registrul Comerțului sau contra cost la notar;
-
Declarația de asociat – se poate da gratuit la Registrul Comerțului sau contra cost la notar;
-
Procură reprezentare (notar)
Predarea către client a Certificatului de înregistrare, a rezoluției și a certificatului constatator se va face în 3 zile lucrătoare de la momentul în care avem la dosar toate înscrisurile solicitate
